Lovit de orbire!

                                          Matei 6:22-23

            „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric.

         Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!”

           Nimeni nu poate ascunde faptul că lumea aceasta este plină de un creștinism de fațadă și de paradă. Grav este faptul că acest creștinism a pătruns chiar și acolo unde, după cuvintele rostite de Isaia 53:11, Domnul își găsea odată bucuria, odihna și înviorarea sufletului, adică în mijlocul adunărilor.

           Lumea afișează doar o formă de evlavie și, folosindu-se de Numele Domnului, se îndreaptă spre nimicire și moarte sigură.

            Te uiți cu oarecare groază la faptul că în zilele acestea din urmă, țara noastră care își zicea, nu demult, că este o țară creștină, se îndreaptă tot mai mult spre idolatrie și păgânism. Ba, mai mult, păgânismul este promovat în mod agresiv pe toate canalele media și, de asemenea, este legiferat.

            Oamenii orbiți de o religie falsă, se calcă în picioare când se adună cu miile, sau chiar cu zecile de mii în jurul unor oase, pe care le numesc sfinte, făcătoare de minuni. Nu se mai văd unii pe alții, nu se mai respectă unii pe alții, pentru că sunt nu numai în întuneric, dar sunt ei înșiși întuneric.

          Loviți de o orbire spirituală, oamenii se afundă tot mai mult în negura păcatului, umblă după plăcerile lor, după datini și obiceiuri păgâne și apoi așteaptă să ajungă în cer, sau să le asculte Domnul Dumnezeu rugăciunile.

       Suferind de o „miopie” spirituală gravă, nu văd mai departe decât interesele lor și majoritatea oamenilor se îndreaptă spre judecata de apoi cu pași repezi.

        Există însă, pentru boala aceasta spirituală, „orbire”, un singur remediu sigur și o singură cale de scăpare, și anume întoarcerea la Dumnezeu cu toată inima și cu toată sinceritatea. Singurul care poate vindeca și poate eradica această boală a vremurilor din urmă, orbirea spirituală, este Dumnezeu din cer. Fără El totul este întuneric total.

            În Psalmul 51:5 David, omul după inima lui Dumnezeu, spune: „Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea.”

            El recunoaște faptul că este născut în întuneric, adică în lumea aceasta dominată de păcat și că, fără o lumină de la Dumnezeu care să pătrundă în inima și mintea lui, este el însuși întuneric. Dar oamenii de astăzi nu-și dau seama de lucrul acesta, de aceea bâjbâie într-un întuneric spiritual cumplit și caută cu disperare un ajutor, însă, pentru că sunt loviți de orbire, se agață de orice altceva, numai de Dumnezeul cel adevărat nu.

            Nici nu au cum să apuce „Lumina”, pentru că Dumnezeu urăște idolatria și închinarea la idoli, urăște cu desăvârșire practicile păgâne și sodomia.

         Cel ce este lumina adevărată, Domnul Isus Cristos, ne poate da și nouă lumină din lumina Lui, ca să nu mai bâjbâim, ci să avem o vedere clară cu privire la voia lui Dumnezeu. El a declarat în Evanghelie: „Eu sunt Lumina lumii; cine vine la Mine nu va mai umbla în întuneric.”

            Era noapte întunecoasă când ostașii L-au dus pe Isus la Caiafa, marele preot, unde Îl așteptau cu mințile întunecate Cărturarii, Fariseii și bătrânii poporului.

          Petru Îl urma de aproape, dar când a ajuns în curtea Palatului și-a ascuns „lumina” sub „obroc”. El avea lumină din lumina Mântuitorului, dar a ascuns-o ca să nu fie descoperit ca fiind ucenic al Domnului.

           De câte ori nu ne ascundem și noi faptul că suntem pocăiți: să nu știe șeful, să nu știe vecinul, să nu știe colegul și așa mai departe. De prea multe ori ne preocupăm doar de aparențe, lăsând partea pe care o vede doar Dumnezeu, adică inima, în cea mai mare dezordine.

          De multe ori oamenii cred că dacă trec unul pe lângă altul și afișează un zâmbet, sau își întind mâna, așa ca să pară că nu au nimic unul cu altul, sunt bine. Ei spun că sunt lumină și nu-și dau seama că lumina din ei abia dacă mai pâlpâie, sau că este ascunsă cu desăvârșire.

           Nu trebuie să uităm niciodată faptul că, dacă nouă ni se pare că nu ne vede nimeni, este totuși Cineva deasupra noastră care vede totul, cunoaște fiecare pas, fiecare vorbă și fiecare gând pe care-l nutrim. Și Acela este Domnul Dumnezeul cel viu, de care nu ne putem ascunde, oriunde am încerca. Oricât de mare ar fi întunericul, înaintea lui Dumnezeu suntem descoperiți.

           Când s-a lepădat Petru a treia oară de Învățătorul, în noaptea în care a fost vândut Isus, cea mai neagră din creație, ochii Domnului i-au întâlnit pe ai săi.

           Pentru Domnul, întunericul nu este prea mare ca să nu te poată vedea. Întunericul nu este prea mare ca să nu-ți poată vedea inima, chiar și gândurile. Ochii Lui sunt mai pătrunzători decât orice tomograf al zilelor noastre.

         Avem în Evanghelia după Luca în capitolul 24, începând cu versetul 13 un exemplu atât de clar al unor oameni care au umblat cu Domnul mai mult de trei ani, au mâncat împreună cu El, au ascultat cuvintele Lui pline de putere și de viață și totuși „ceva” i-a orbit. Ceva le-a ascuns lumina pe care o primiseră de la Învățătorul și au căzut într-o deznădejde soră cu disperarea.

            De ce s-a întâmplat așa?

            Pentru că toată credința acestor ucenici se baza pe ceea ce puteau să vadă cu ochii de carne și pe ceea ce puteau palpa cu mâinile. Ei trăiau prin vedere și nu prin credință, chiar dacă Mântuitorul le spusese: „Credința este o încredere neclintită în lucrurile care nu se văd, în lucrurile nădăjduite.” Evrei 11:1. Ucenicii au uitat cuvintele Domnului Isus care le spunea: „Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine.” Ioan 14:1.

         Ochii lor erau încețoșați din pricina deznădejdii și a disperării în care căzuseră din pricina necredinței și Isus trecea pe lângă ei.

            La fel încearcă Satan și astăzi să ne lovească cu orbire spirituală, aducând peste unii gânduri de mărire, iar peste alții fel de fel îngrijorări, necazuri și suferințe, ca să nu-L mai vedem pe Isus, Izbăvitorul și Mântuitorul nostru, stând cu mâinile întinse gata să ne primească în lumina Lui, ci mai degrabă, să ne pierdem nădejdea și credința.

           În concluzie, astăzi Cuvântul sfânt ne cheamă să rămânem în adevărul lui Dumnezeu și să adunăm cât mai mult untdelemn în candelele inimilor noastre, pentru ca nu cumva să ni se stingă „lumina” pe care am primit-o de la Isus Cristos care a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric”